Încă 3000 de puieți de salcâm plantați la Ploiești

Peste 150 de voluntari mobilizați de Clubul Rotary Ploiești au plantat în acest weekend 3000 de puieți de salcâm pe Centura de Est a Ploieștiului.
Pentru al șaselea an consecutiv, Clubul ROTARY Ploiești    a organizat sâmbătă, 30 martie 2019, o acțiune de plantare puieți pe Centura de Est a Ploieștiului, o nouă etapă din proiectul ambițios de a crea și întreține o perdea forestieră antipoluare în zonă.

Ca și în anii precedenți, la acțiune au participat numeroși voluntari, printre membri ai Clubului Interact Ploiești și tineri de la Organizația Umanitară Concordia, precum și elevi ai Liceului Tehnologic de Transporturi, ai Liceului “Anghel Saligny” și ai Școlii Generale “Nicolae Simache”.
De altfel, proiectul, care este sprijinit în continuare de Rafinăria Petrotel Lukoil, are drept partener Inspectoratul Școlar Județean Prahova, alături de Primăria Ploiești și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Prahova.
În cadrul lucrărilor de completare a celor cinci hectare împădurite în anii trecuți, cei peste 150 de voluntari au plantat în zona rampei de gunoi Teleajen nu mai puțin de 3000 de puieți de salcâm, care se adaugă celor peste 25.000 plantați în zonă în anii precedenți.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.