Într-o atmosferă plină de emoție, la Garden Art Păulești a avut loc un eveniment deosebit pentru rotarienii ploieșteni: predarea Colanului de Președinte al Clubului. Această tradiție marchează trecerea ștafetei și transferul responsabilităților de la un președinte în funcție la următorul, simbolizând continuitatea și angajamentul față de misiunea organizației.
Ceremonia de predare a Colanului s-a desfășurat în prezența membrilor Rotary Club Ploiești și a invitaților acestora, printre care s-au aflat Valentin Ștefan, asistentul Guvernatorului Rotary România și Republica Moldova, Mircea Lazăr, Past President Rotary Club Tărgoviște, Aurelian Gogulescu, Președintele Camerei de Comerț și Industrie Prahova.
Vlad Mateescu, președintele Rotary Club Ploiești aflat la final de mandat, a fost apreciat pentru devotamentul și abnegația de care a dat dovadă în anul rotarian încheiat. În discursul său emoționant, Vlad Mateescu a subliniat realizările organizației în ultimul an și a mulțumit membrilor și partenerilor pentru sprijinul acordat.
Momentul culminant al ceremoniei a fost predarea oficială a Colanului de către Vlad Mateescu către noul președinte, Mihai Ștefan. Acest gest simbolic a însemnat preluarea responsabilităților și angajamentul colegului nostru de a continua proiectele în desfășurare și de a promova valorile Rotary Club Ploiești în comunitate.
De altfel, în primul său discurs în calitate de președinte, Mihai Ștefan a subliniat importanța colaborării și a unității în Rotary Club Ploiești. El a vorbit despre obiectivele pe care și le-a propus pentru noul mandat, printre care se numără susținerea educației, promovarea sănătății și dezvoltarea tinerilor lideri.