Prietenii noștri din Zell am See

Clubul Rotary Ploiești se poate mândri cu o mulțime de prieteni în Austria, în urma vizitei întreprinse recent în această țară de o delegație alcătuită din rotarieni de la cluburile din Ploiești, Vaslui, Brăila și din Capitală.

“Gazdele, rotarienii din Zell am See”, ne-a mărturisit Raluca Anghelache, președintele Rotary Club Ploiești, “ne-au întâmpinat cu multă  căldură si ne-am simțit, am putea spune, ca acasă, în zilele petrecute aici.”

Alături de Raluca Anghelache, din delegație a făcut parte și colegul nostru Ștefan Mirea, cel care a coordonat din partea Rotary Club Ploiești acțiunea din comuna Lapoș, unde 25 de familii nevoiașe au primit ajutoare, multe dintre ele aduse din Austria, chiar de la prietenii din Zel am See, de colegii de la Rotary Bucuresti. Despre acțiunea din comuna prahoveană Lapoș puteți afla mai multe aici.

“Dincolo de locurile vizitate, uimitoare”, a completat Raluca Anghelache, „ce ne-a impresionat cu această ocazie a fost sa descoperim că indiferent de meridian ne animă același spirit rotarian, care  nu ține cont de granițe și reușește să ne apropie pe toți cei care credem în deviza “A servi mai presus de sine!”. Pentru noi, această constatare este un îndemn în plus să ne implicăm poate și mai mult decât până acum în proiecte care vizează îmbunătățirea condițiilor din comunitate și sunt sigură ca pentru aceasta putem conta, ca și până acum, pe  toți colegii noștri din Rotary Club Ploiești.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.